vineri, februarie 26, 2010

Mai puţin turişti în unităţile de cazare din România

Sosirile şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat anul trecut scăderi cu 13,8% şi cu 16,4%, faţă de anul anterior, la 6,141 milioane, respectiv, 17,325 milioane, reiese din datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

Astfel, numărul sosirilor turiştrilor români s-a diminuat cu 14%, la 4,865 milioane, iar cel al turiştrilor străini cu 13%, la 1,275 milioane, se arată într-un comunicat al INS.

Pentru înnoptări, scăderea din 2009 a fost cu 15,6% pentru turiştii români, la 14,657 milioane, şi cu 20,6% pentru cei străini.

20% din turişti au fost străini

Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat anul trecut 79,2% din numărul total, în timp ce turiştii străini 20,8%, ponderi apropiate cu cele din anul 2008. Sosirile în hoteluri deţin în anul 2009 o pondere de 74,1% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în scădere cu 13,4% faţă de 2008.

La nivelul anului trecut, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 84,6% din total, în timp ce turiştii străini 15,4%, ponderi similare celor din 2008.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost în 2009 de 28,4% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 6,6 puncte procentuale faţă anul anterior. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la spaţii de cazare pe nave de croazieră (82,8%) şi în hoteluri (33,5%).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost anul trecut de 7,575 milioane, în scădere cu 14,5% faţă de anul anterior. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (95,1%). Din statele Uniunii Europene, s-au înregistrat 63,4% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România. Dintre aceste state, cele mai multe sosiri au fost din Ungaria (38,3%), Bulgaria (18,3%), Germania (9,2%) şi Italia (7,8%).Transportul naval a înregistrat în 2009 cea mai mare scădere, respectiv 37,5%.

Niciun comentariu: